Deficiente de auz

Omul percepe sunete care au o frecventa cuprinsa intre 20 si 20000 Hz. Pentru receptarea si emiterea vorbirii sunt specifice sunetele cu o frecventa cuprinsa intre 500 si 8000 Hz.

   Dupa gravitatea lor, deficientele de auz se pot clasifica astfel:

HIPOACUZIE = deficit de auz cu resturi auditive care poate fi corectat prin proteze auditive sau implant cohlear;

SURDITATE (COFOZA) = deficit de auz cauzat de un defect organic aparut la unul dintre segmentele aparatului auditiv si care are drept consecinta principala mutitatea. Surditatea poate fi ereditara sau dobandita ( prenatal, neonatal, postnatal).

   La nastere, sistemul auditiv fiind imatur, neonatalul reactioneaza global (tresare) la sunete (zgomote0 puternice de la 60 la peste 100 dB

   La 4-6 luni, copilul este capabil sa reactioneze la sunete cu intensitati scazute (peste 10-20 dB). In acest interval, un indiciu al deficientei de auz il poate constitui si disparitia rapida a ganguritului deoarece jocul de asociere a articulatiei cu sunetul nu are nici o semnificatie pentru copil.

   De la 10-24 de luni, copilul cu deficiente de auz, incepe sa priveasca intens buzele si fata celui care vorbeste si sa comunice prin indicarea directa a obiectelor, sau prin gesturi pe care le copiaza de la cei din jur.

   Elemente comportamentale care pot creea suspiciunea unui deficit de auz la copil:

• Copilul roaga mereu persoanele care vorbesc sa repete ceea ce au spus;
• Copilul tine urechea cu auzul mai putin scazut orientata catre persoana care vorbeste;
• Copilul urmareste foarte atent buzele si fata persoanei care vorbeste;
• Copilul respira numai pe gura, avand vegetatii adenoide (polipi) care ii provoaca o hipoacuzie de transmisie;
• Copilul prezinta scurgeri cornice la ambele urechi;
• Copilul pronunta gresit consoanele siflante (f, s, ş);
• Copilul nu raspunde, sau da raspunsuri gresite atunci cand i se vorbeste soptit sau din spate;
• Copilul prezinta tulburari de comportament ( agitatie, obraznicie, crize de furie, neatentie permanenta, face alte activitati decat grupul).

   Depistarea cat mai timpurie a deficientelor de auz, prescrierea unor masuri recuperatorii si corectarea lor preintampina agravarea lor si favorizeaza interventia rapida  si recuperarea copiilor in vederea intergrarii in societate.

   Desi depistarea deficientelor de auz se face de catre un specialist, parintii pot face si ei o testare orientativa acasa. In aceste sens  va prezentam Testul BOEL ale carui rezultate necesita confirmarea unui specialist.

TESTUL BOEL (pentru copii intre 4 si 18 luni):

Copilul este asezat pe genunchii mamei cu fata la ea, iar alta pesoana (examinatorul) sta in spatele lui cu fata la mama. I se arata copilului un obiect colorat (care nu emite sunete) care este plasat intre el si mama si miscat in plan vertical sau orizontal. Dati obiectul copilului si, in timp ce el se preocupa de obiect, plasati mana in spatele uneia dintre urechi si sunati dintr-un clopotel. Asigurati-va ca miscarea mainii nu poate fi vazuta de copil . In cazul in care copilul aude clopotelul va intoarce capul in directia sunetului. Se repeta testul cu alte 2-3 instrumente sonore pentru fiecare ureche si de 2-3 ori la intervale mai mici de o saptamana.

Materialele (instrumentele) folosite pentru testarea auzului pot fi : toba, clopotel, trompeta, fluier, ceas etc. NU se recomanda testarea auzului prin bufnituri sau trantiri (trantirea usii sau a unor obiecte pe podeaua unde se joaca copilul) deoarece raspunsul poate sa fie dat ca urmare a perceperii vibratiilor cu corpul sau anumite parti ale corpului.

De la 18 luni auzul copiilor poate fi testat si prin tehnici de cooperare. Examinatorul care se afla in spatele copilului ii cere sa-i dea  mamei sau lui un anumit obiect ( papusa, minge etc), sau sa puna obiectul intrun loc anume, indicat verbal (ex: pune masina pe masa).

Daca copilul nu raspunde, aceasta poate indica o pierdere a auzului. In acelasi timp, lipsa raspunsului,poate fi determinate si de un refuz de cooperare sau de neintelegerea instructiunii.

Acest test  nu este relevant pentru a determina daca copilul are dificultati de auz pentru frecvente inalte sau joase. Se folosesc si alte tipuri de teste pentru a obtine o imagine mai clara asupra auzului copilului realizate de catre un specialist.

Un articol scris de Echipa CMR Darin, din categoria psihoterapie. Acest articol a fost vizualizat de 26847 ori. Daca acest articol va fost folositor, va invitam sa printati acest articol. Asteptam parerile dvs. in rubrica de comentarii

Tweet